14.07.2016
Începând cu data de 19.04.2016, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - JUDEȚUL VASLUI în parteneriat cu FILIALA IAȘI A FUNDAȚIEI HOLT ROMÂNIA, continuă implementarea pentru încă 6 luni, în fiecare comună din județul Vaslui, a proiectului “Școala te face OM!”, ID PEC063, ca urmare a aprobării finanțării prin Facilitatea PLUS, din cadrul Granturilor SEE 2009-2014. În valoare totală de 2.740.406,05 lei, proiectul este finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 - CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.
Proiectul își propune extinderea şi diversificarea serviciilor integrate în toate cele 81 de comune din mediul rural din Județul Vaslui, în vederea prevenirii abandonului școlar și a creșterii participării școlare a 1445 de copii (din care 245 de copii nou identificați, din clasele V-VIII), cu risc de abandon școlar din cauza sărăciei, problemelor familiale și a izolării.
Prin cererea de finanțare aprobată în cadrul facilității PLUS, în cele 81 de comunităţi în unitățile școlare selectate (una în fiecare comună) vor fi organizate activități destinate copiilor, părinților și cadrelor didactice. Se vor aborda metode inovative pentru creşterea participării şcolare prin: dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice în domenii ca dezvoltarea abilitatilor non-cognitive pentru copii, cursuri de educaţie parentală a părinţilor/tutorilor, educaţie prin teatru a copiilor.
De asemenea, se va interveni şi pe grupul ţintă constituit de copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate şi care vor avea adaptate activităţi ce vor avea ca finalitate o bună integrare şcolară şi socială.
Grupul țintă al proiectului, ca urmare a aprobării finanțării prin Facilitatea PLUS, va crește cu: 245 de copii de nivel gimnazial aflați în situații de risc selectați, 245 de părinți/tutori ai căror copii sunt înscriși la nivel gimnazial, aflați în situații de risc, inclusiv ca urmare a plecării părinților la munca în străinătate, 24 de școli selectate.
Astfel, la finalul proiectului, beneficiarii direcți vor fi: 1.445 de copii (1.200 din grupul țintă inițial şi 245 din grupul țintă extins), 105 de școli selectate, 1.185 de părinți/tutori ai căror copii sunt în situații de risc, inclusiv ca urmare a plecării părinților la munca în străinătate.
Conferinţa de promovare a activităților PLUS din cadrul proiectului “Școala te face OM!” ID PEC063 va avea loc joi, 14 iulie 2016, orele 1100 la Vaslui, în sala Ştefan cel Mare a Consiliului judeţean Vaslui.
Informaţii suplimentare despre proiect se pot obţine de la Consiliul Judeţean Vaslui. Persoană de contact: Vasiliu Cristina, manager proiect, telefon:0235.361.086; fax:0235.361.090, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., www.cjvs.eu.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a FRDS şi a Granturilor SEE 2009 – 2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor.
Cu deosebită consideraţie,
PREŞEDINTE,
DUMITRU BUZATU
